Principală » Fişiere » Știri interne

Particularii preiau 13 linii ferate publice
14-Noi-2011, 6:38:22 PM

La sfârşitul săptămânii trecute, Bursa Română de Mărfuri a găzduit trei licitaţii prin care CFR SA, administratorul public al infrastructurii feroviare, a scos la închiriere mai multe linii de cale ferată. De pe urma acestor proceduri, CFR are numai de câştigat, pentru că sumele cu care au fost adjudecate liniile sunt sensibil mai mari decât cele anunţate la pornirea licitaţiilor, dar şi pentru că nu-şi va mai bate capul cu administrarea celor 318,5 kilometri de cale ferată pe care le cedează, pentru patru ani, partenerilor privaţi.

Ei se vor ocupa atât de întreţinerea şi (mai ales) de paza infrastructurii, cât şi de salariaţii pe care sunt obligaţi, prin contractul de închiriere, să-i angajeze.Aşadar, pentru CFR SA închirierea liniilor este o bună afacere. De partea cealaltă, însă, particularii sunt ceva mai prudenţi şi spun că depinde de foarte mulţi factori pentru a vedea dacă vor ieşi pe plus sau nu. 

„Principalul avantaj este că, pe aceste linii, noi suntem cei care vor încasa taxa de utilizare a infrastructurii, iar transportatori sunt încă destui. Dezavantajele vin din concurenţa dură pe care o fac transportatorii rutieri pe acele rute", ne-au declarat, în pauzele dintre şedinţele de licitaţie, reprezentanţii companiilor feroviare private.

Până la urmă, de ce este avantajos pentru un particular să administreze şi liniile ferate, nu doar locomotivele şi vagoanele proprii? „În primul rând, o infrastructură degradată este riscantă şi poate dăuna materialului rulant. Dacă ştim că o întreţinem noi, e cu totul altceva. În al doilea rând, scad riscurile de a întârzia distribuţia mărfurilor la clienţi sau de a înregistra întârzieri la călători, şi asta contează mult în relaţiile noastre de afaceri", au explicat transportatorii.

Cine sunt câştigătorii

Grupa III de linii ferate (regiunea Timiş), care cuprinde secţiile neinteroperabile Simeria - Pestiş, Simeria - Hunedoara, Jebel-Liebling, Timişoara Est - Radna, Cărpiniş - Ionel şi Lupeni - Livezeni, a fost adjudecată de RCCF Trans. Operatorul va plăti drept chirie în total 561.000 de lei pe an pentru cei 147,2 kilometri. Grupa IV (regiunea Cluj) cuprinde secţiile Oradea Vest - Cheresig, Câmpia Turzii - Turda şi Baia Mare - Baia Mare Nord. A fost adjudecată de Viaterra Spedition, care s-a angajat să plătească o chirie de 89.000 de lei pentru cei 32,2 kilometri. 

Grupa VII (reginea Galaţi) cuprinde secţiile Făurei - Tecuci, Mărăşeşti - Panciu, Buzău - Berca şi Comăneşti - Moineşti şi a fost adjudecată de Grup Feroviar Român. Acesta va plăti o chirie de 135.000 de lei pentru cei 139,4 kilometri. Durata de valabilitate a contractului de închiriere este de patru ani, iar criteriul de selecţie a celei mai bune oferte a fost chiria cea mai mare şi preluarea în cel mai scurt timp de la adjudecare.

CFR SA are posibilitatea să ofere în regim de închiriere, prin licitaţii publice organizate la Bursa Română de Mărfuri, secţiile de circulaţie aparţinând infrastructurii feroviare neinteroperabile către operatori economici, conform prevederilor HG 643/2011. Licitaţiile vor avea loc lunar, ne-au spus reprezentanţii Bursei. 

Sistem mai simplu de conducere a marfarelor

Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a aprobat un ordin privind conducerea şi deservirea trenurilor directe de marfă în sistem simplificat. În consecinţă, aplicarea cu caracter experimental a conducerii trenurilor directe de marfă în sistem simplificat se poate încheia, urmând ca această activitate să se desfăşare în continuare cu caracter permanent, pe baza prevederilor noului ordin, anunţă, într-un comunicat, Ministerul Transporturilor.

Sursa

Categorie: Știri interne | Adăugat de: cnusi | Tag-uri: Bursa Română de Mărfuri, традициям, cfr sa, operatori economici, secţiile de circulaţie
Vizualizări: 519 | Descărcări: | Comentarii: 2 | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 2
0   Spam
2 cnusi   (15-Noi-2011 7:19:20 PM) [Intrare]
smile

+1   Spam
1 daniel   (15-Noi-2011 8:03:09 AM) [Intrare]
Pentru doamna ministru nu s-a depus nicio oferta...nu o vrea nimeni oare...ca mai dam de la noi, eventual..?!

Adresa stirii în forma HTML
Adresa stirii în forma BB-code
Adresa directa a stirii
Doar utilizatorii înregistraţi pot adăuga comentarii
[ Înregistrare | Logare ]