Principală » Fişiere » Știri interne |
Un control mai strict al proiectelor finanțate din fonduri europene
10-Mar-2012, 9:53:13 AM | |
Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Alexandru Nazare, a semnat ordinul de ministru pentru modificarea OMTI nr. 397/2011 pentru aprobarea structurii organizatorice şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, care actualizează Regulamentul de organizare şi funcţionare a Direcției Generale Relații Financiare Externe, pentru a include atribuțiile Serviciului Control Proceduri Achiziții Publice și Nereguli (SCPAPN). Această măsură are ca rol întărirea actului de control în cadrul proiectelor cu finanțare europeană, noul Serviciu urmând a se ocupa și de recuperarea creanţelor bugetare rezultate din neregulile apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora. ”Înființarea noului Serviciu de Control în cadrul Autorității de Management pentru POS-T în decembrie 2011 a permis simplificarea procedurilor de control în derularea proiectelor europene. Este relevant faptul că în numai 3 luni de funcționare acest Serviciu a reușit să finalizeze 6 rapoarte de control, toate soldate cu decizii de recuperare a creanțelor. Până acum valoarea corecțiilor aplicate de acest Serviciu de Control este de peste 500 mii lei, fonduri care vor putea fi utilizate pentru alte proiecte”, a precizat ministrul Alexandru Nazare. Serviciul Control Proceduri Achiziții Publice si Nereguli are ca obiectiv general prevenirea, constatarea neregulilor, în special în ce privește achizițiile publice, stabilirea corecțiilor şi recuperarea creanţelor bugetare rezultate din neregulile apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, precum şi raportarea neregulilor către Comisia Europeană sau către alţi donatori internaţionali, prin efectuarea de verificări tehnice şi financiare ale proiectelor privind legalitatea, regularitatea si conformitatea. Înființarea Serviciului Control Proceduri Achiziții Publice și Nereguli răspunde și recomandărilor Raportului Autorității de Audit din decembrie 2011 privind îmbunătățirea mecanismului de constatare a neregulilor, stabilirea creanţelor bugetare rezultate din nereguli şi recuperarea acestora. Resursele financiare necesare desfăşurării bunei activităţi a SCPAPN, ca parte a DGRFE (AM POS-T), sunt asigurate prin alocările bugetare anuale ale Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, noului Serviciu fiindu-i alocate 8 posturi. | |
Vizualizări: 446 | Descărcări: | Rating: 5.0/1 |
Total comentarii : 0 | |
Adresa stirii în forma HTML | |
Adresa stirii în forma BB-code | |
Adresa directa a stirii |