Principală » Fişiere » Știri interne

Muzeul locomotivelor din Reşiţa va merge la export?
28-Feb-2012, 4:23:38 PM
Muzeul de locomotive din Reşiţa este unicat în România şi se află pe lista monumentelor istorice, dar a ajuns pe mâna unui ONG obscur. Într-un parc amenajat în 1972 sunt expuse 16 locomotive construite de-a lungul timpului la Reşiţa. Cea mai veche dintre ele, denumită „Resicza”, a fost proiectată de scoţianul John Haswell şi pusă în funcţiune în 1872, fiind una dintre primele trei locomotive cu aburi din sud-estul Europei. În 1964, după aproape un secol, construcţia locomotivelor cu aburi în uzinele de la Reşiţa se încheie.Între primăria oraşului şi UCM Reşiţa, proprietara a 15 dintre lo­co­mo­tive, au avut loc mai multe în­ţe­le­geri legat de modul de administrare a muzeului. În iunie 2002 s-a încheiat ul­tima convenţie între cele două părţi prin care locomotivele au fost date în administrarea Primăriei Reşiţa pâ­nă în 2006, cu posibilitatea de prelun­gire a acestei înţelegeri. În această convenţie se arată că muzeul de locomotive nu reprezintă numai istoria UCMR, ci şi a întregului oraş Reşiţa şi de aceea conducerea managerială va analiza posibilitatea ca după 2006 lo­comotivele proprietate a UCMR să fie transferate gratis, sau vândute la un preţ modic, către primărie.O sin­gură locomotivă nu era în patrimoniul UCMR, ci aparţinea Muzeului Tehnic „Dimitrie Leonida” din Bucureşti. Actul a fost semnat din par­tea UCMR de managerul general de atunci, Dan Obădău. Locomotivele nu au mai fost vândute pri­mă­riei, pentru că pe 23 decembrie 2003 a fost semnat contractul de privatizare a UCMR. Singura firmă care a ­fă­cut ofertă pentru pachetul majoritar de acţiuni a fost INET AG din Elveţia împreună cu Asociaţia salariaţilor.INET AG, în spatele căreia se află Bog­dan Buzăianu, mogulul energiei şi partenerul de afaceri al fratelui pre­şedintelui României. Ani de zile, preşedintele Consiliului de Administraţie al UCMR a fost Adrian Che­bu­ţiu, care şi-a dat demisia după ce a fost arestat şi trimis în judecată pentru fapte de corupţie, fiind acuzat de procurorii DNA de implicare într-o afacere cu motoare din care statul ar fi fost prejudiciat cu 60 de milioane de euro în urma returnării de TVA. Chebuţiu este strâns legat şi de Sorin Frunzăverde, preşedintele CJ Caraş-Severin, care a şi fost plătit drept consi­lier de una dintre firmele înfiin­ţate de Chebuţiu.În presupusa rea­bi­li­tare a acestui muzeu s-a implicat şi Consiliul Judeţean. În aprilie şi septembrie 2009, CJ Caraş-Severin în ca­litate de beneficiar al proiectului „Re­a­menajare Muzeu de Locomotive Reşiţa”, ca parte a Programului Ope­raţional Regional 2007-2013 axa pri­o­ritară 5 „Dezvoltarea şi promo­va­rea turismului”, domeniul major de intervenţie 5.1 „Restaurarea şi va­lo­­rificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum şi crearea/moderni­za­rea infrastructurilor conexe” a aprobat două hotărâri prin care s-a dat undă verde studiului de fezabilitate şi ulterior proiectului tehnic şi detaliilor de execuţie pentru reamenajarea muzeului cu contribuţie financiară nerambursabilă din partea UE. Ceea ce nu s-a întâmplat.Lo­co­mo­ti­vele stau şi ruginesc, sunt doar vopsite la exterior din când în când. În contractul de privatizare în­che­iat între INET AG şi AVAS nu apa­re nicăieri vreo specificaţie legată de aceste locomotive de patrimoniu. Ul­terior privatizării, ele au ajuns în po­sesia unui ONG deţinut de nevas­ta lui Adrian Chebuţiu. Chebuţiu a pus pe butuci UCMR, vânzând tot ce se putea. Nici actuala conducere nu a fost capabilă să lămurească situaţia lo­co­motivelor. „Ne plânge tuturor su­fletul după ele”, a declarat un oficial din Ministerul Culturii care a precizat că este nevoie de o acţiune legislativă sau o hotărâre de guvern prin care să se remedieze situaţia muzeului. Acelaşi oficial a mai precizat că se poate declanşa o anchetă prin Direcţia de Patrimoniu a Ministerului.Afaceri bizareConcedieri masive Comisia de negociere a AVAS  a fost formată din Valerică Maitan – preşedinte, Marina Ghiţă – secretar, Iulia Popescu – membru, Doina Aspru, Simona Popescu – membru. În contract se prevedea şi concedierea a 800 de angajaţi, dar şi scutirea la plată a dobânzilor şi penalităţilor de orice fel aferente obligaţiilor restante. Preşedintele Consiliului de administraţie a fost numit Adrian Chebuţiu. La doi ani de la privatizare, INET AG, care oricum nu îndeplinise criteriile cerute de AVAS, deţinea aproape 90% din acţiuni. În septembrie 2006, a mai fost încheiat un contract de vânzare de acţiuni prin care procentul de 0,32% cât mai deţinea AVAS a ajuns tot la INET AG. Directorul general al INET AG şi cel care a purtat negocierile direct cu şeful AVAS a fost Beat E. Corpataux.Beat Corpataux omul mogulului energiei, Bogdan Buzăianu, este legat de Energy Holding, care asigura energie electrică firmei fratelui preşedintelui Traian Băsescu. Corpataux a fost în mijlocul scandalului legat de retehnologizarea pentru sume exorbitante a hidrocentralelor de la Porţile de Fier I şi II.Evaziune fiscalăAdrian Chebuţiu, un alt pion al lui Buzăianu, a fost numit după privatizare preşedintele Consi­liu­­lui de Administraţie. S-a re­mar­cat prin faptul că a împărţit UCM Reşiţa în mai multe firmu­leţe şi a vândut masiv din activele acestor firme. Chebuţiu a înfiinţat în 2004 la Timişoara firma AC Management prin care s-a asociat cu firmele desprinse din UCMR. AC Management a fost apoi preluată de Forces Motrices France din Franţa, reprezentată de Dana Chebuţiu, fosta soţie a lui Adrian Che­bu­ţiu.Pe statele de plată ale AC management cu suma de 60.000 de ron s-a aflat şi Sorin Frunzăverde, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin şi prim-vicepreşedinte PDL la nivel naţional. Actuala soţie a lui Chebuţiu a pus mâna prin Fundaţia UDR pe muzeul de locomotive. În 2011 Chebuţiu a fost arestat, pe când era director general al UCMR, împreună cu mai multe persoane pentru evaziune fiscală, complicitate la evaziune fiscală şi fals intelectual. Procurorii DNA au arătat că un om de afaceri libanez Said Baaklini împreună cu Adrian Chebuţiu şi câţiva complici au pus la cale o returnare de TVA de 60 de milioane de euro, mimându-se exportul unor motoare a căror valoare fusese supraevaluată.
Autor: ADRIAN MOGOS 

Sursa 
       
  
Categorie: Știri interne | Adăugat de: cnusi | Tag-uri: calea ferata, Locomotive, muzeu, cfr, patrimoniu, Reşiţa, muzeul de locomotive, Avas
Vizualizări: 434 | Descărcări: | Rating: 5.0/1
Total comentarii : 0
Adresa stirii în forma HTML
Adresa stirii în forma BB-code
Adresa directa a stirii
Doar utilizatorii înregistraţi pot adăuga comentarii
[ Înregistrare | Logare ]