Principală » Fişiere » Știri interne

MTI a aprobat bugetele rectificate pe 2011 pentru companiile feroviare
18-Sep-2011, 8:11:52 AM

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) a supus aprobării Guvernului României un proiect de act normativ privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2011 al companiilor de cale  ferată.
Bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2011 a fost rectificat ca urmare a încadrării în sumele alocate de la bugetul de stat sub formă de dobânzi aferente creditelor externe contractate de ordonatorii de credite, programe cu finanţare rambursabilă, programe ISPA, cheltuieli neeligibile ISPA, proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile, programe din FC, alte facilităţi şi instrumente postaderare, cheltuieli aferente programelor cu finanţare rambursabilă Fondul Naţional de Dezvoltare”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de act normativ.
Astfel, ministerul de resort vrea să rectifice bugetul CFR SA pentru anul în curs, astfel încât pierderile companiei să fie mai mici faţă de cele estimate iniţial, respectiv de 350 milioane lei (aproximativ 82 mil euro) faţă de 748,39 milioane lei (aproximativ 175 mil euro), cât se preconiza în propunerea de buget adoptată în luna aprilie a acestui an.
Bugetul rectificat prevede ca veniturile să fie mai mari faţă de forma iniţială a bugetului, de la 2,29 miliarde lei (535 mil euro) la 2,38 miliarde lei (aproximativ 557 mil euro), iar cheltuielile să scadă de la 3,04 miliarde lei (711 mil euro) la 2,73 miliarde lei (aproximativ 639 mil euro).
Plăţile restante vor fi de 4,46 miliarde lei (1,04 mld euro), în uşoară scădere, de la 4,59 miliarde lei (1,07 mld euro) prevăzuţi în bugetul CFR SA aprobat la începutul lui 2011, în timp ce valoarea creanţelor rămâne la aceeaşi valoare de 1,14 miliarde lei (aproximativ 267 mil euro). CFR SA a încheiat anul 2010 cu datorii de 5,36 miliarde lei (1,25 mld euro).
Suma alocată investiţiilor rămâne neschimbată şi în noua rectificare bugetară, respectiv 527,07 milioane lei (123 mil euro), din care 409,22 milioane lei (aproximativ 96 mil euro) de la bugetul de stat şi 117,85 milioane lei (27,5 mil euro) din surse proprii.
În ceea ce priveşte CFR Călători,  MTI solicită Guvernului să majoreze subvenţia acordată companiei faţă de nivelul aprobat în luna aprilie, de la 1,02 miliarde lei (238 mil euro) la 1,37 miliarde lei (320 mil euro).
În bugetul rectificat, veniturile ar urma să crească de la 2,47 miliarde lei (577 mil euro) la 2,69 miliarde lei (628 mil euro), iar cheltuielile de la 2,28 miliarde lei (aproximativ 533 mil euro) la 2,51 miliarde lei (586 mil euro).
Cheltuielile pentru investiţii sunt în creştere, de la 275 milioane lei (64,2 mil euro) la 331 milioane lei (77,3 mil euro).
Plăţile restante au rămas neschimbate, la 484 milioane lei (113 mil euro), în timp creanţele au scăzut la 115,7 milioane lei (27 mil euro).
Sumele destinate reabilitărilor vor scădea, ajungând la 186,35 milioane lei (43,5 mil euro), iar rambursările pentru credite externe, plata dobânzilor şi a comisioanelor vor fi diminuate la 179,53 milioane lei (aproximativ 42 mil euro).
De asemenea, „CFR Marfă urma să beneficieze cu ocazia rectificării bugetului de stat pe anul 2011, de o majorare de capital, până la sfârşitul lunii septembrie, ceea ce ar fi condus la stoparea înregistrării de pierderi şi arierate la 31 decembrie 2011. Întrucât această acţiune nu s-a finalizat, societatea este în prezent în imposibilitate de a reduce arieratele, şi implicit, cheltuielile suplimentare cu accesoriile, fiind astfel prevăzut un nivel majorat al arieratelor la 31 decembrie”, se arată în expunerea de motive cuprinsă în proiectul de act normativ propus de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) în vederea aprobării bugetului de venituri şi cheltuieli ale CFR Marfă pentru anul în curs.
Pierderile CFR Marfă vor creşte la 192 milioane lei (aproximativ 45 mil euro) faţă de 81,2 milioane lei (18,5 mil euro) cât se preconiza în propunerea de buget de la începutului acestui an.
Bugetul rectificat prevede o creştere a veniturilor cu 10% faţă de nivelul stabilit la începutul anului, la 1,16 miliarde lei (270 mil euro) şi o majorare a cheltuielilor cu 19,4%, la 1,35 miliarde lei (315 mil euro). Plăţile restante vor urca cu 63,2%, de la 765,6 milioane lei (176 mil euro) la 1,25 miliarde lei (291 mil euro), iar nivelul creanţelor a rămas nemodificat la 360 milioane lei (84 mil euro).
"Majorarea pierderii pe anul 2011 provine din înregistrarea pe cheltuieli a penalităţilor aferente datoriilor la bugetul general consolidat al statului în valoare de 150 mil lei (35 mil euro)”, se precizează în nota de fundamentare privind proiectul de act normativ propus de către ministerul de resort.

Sursa


Categorie: Știri interne | Adăugat de: cnusi | Tag-uri: calea ferata, bugetul rectificat, programe ISPA, cfr calatori, cfr marfa, MTI, cfr sa, buget
Vizualizări: 495 | Descărcări: | Rating: 5.0/1
Total comentarii : 0
Adresa stirii în forma HTML
Adresa stirii în forma BB-code
Adresa directa a stirii
Doar utilizatorii înregistraţi pot adăuga comentarii
[ Înregistrare | Logare ]