Principală » Fişiere » Știri interne

CFR anunţă peste 1.100 de concedieri în 2012
11-Ian-2012, 5:32:05 PM
Peste 1.000 de angajaţi ai CFR Călători vor fi disponibilizaţi anul acesta. Dintr-o notificare de concedieri colective sindicatele din domeniu au aflat numărul salariaţilor va fi redus cu 1.050 la CFR Călători şi cu 93 la companiile Voiaj CFR şi CFR Gevaro.

De asemenea, societatea feroviară intenţionează să închidă 23 de secţii de circulaţie, care au cel mai mare cost de pasager per kilometru.

Disponibilizaţii ar urma să primească șase salarii compensatorii, aşa cum e prevăzut în lege. CFR Călători se afla pe lista societăţilor de stat cu datorii, monitorizate prin acordul cu Fondul Monetar Internaţional.

Restructurările au loc în contextul în care unii reprezentanți ai Puterii fac afaceri avantajoase pentru ei și familia lor pe spinarea CFR.

PRESSALERT.ro a dezvăluit recent faptul că firma Prozax SRL a deputatului PD-L Alin Popoviciu, în care acţionari sunt parlamentarul şi soţia sa, a închiriat spaţiul aflat în zona zero a Timişoarei, de aproape o mie de metri pătraţi, pentru nici o mie de euro. Prin acest contract CFR pierde milioane de euro, scrie sursa citată.



Comentati articolul
Multumesc !
Categorie: Știri interne | Adăugat de: cnusi | Tag-uri: concedieri, Disponibilizaţii, Voiaj CFR, CFR Gevaro, notificare de concedieri colective, на чемпионате ФСИН
Vizualizări: 392 | Descărcări: | Rating: 5.0/1
Total comentarii : 0
Adresa stirii în forma HTML
Adresa stirii în forma BB-code
Adresa directa a stirii
Doar utilizatorii înregistraţi pot adăuga comentarii
[ Înregistrare | Logare ]