Principală » Fişiere » Știri interne

Ministrul Ovidiu Silaghi se întalneşte cu echipa de experţi internaţionali ai Băncii Mondiale
23-Mai-2012, 3:09:55 PM
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Ovidiu Silaghi, are astăzi, 23 mai 2012, o întalnire cu echipa de experţi internaţionali ai Băncii Mondiale formată din Francois Rantrua – Seful Misiunii Bancii Mondiale din Romania, Henry Kerali – manager al sectorului transporturi, Mohammed Dalil Essakali – sef echipa proiect, Martha Lawrence – specialist in infrastructura feroviara şi Nadia Badea – coordonator proiect. Se vor stabili etapele şi priorităţile ce urmează a fi derulate în perioada imediat următoare în proiectul "Suport pentru punerea în aplicare a unei strategii generale în sectorul de transport şi infrastructură”.
 Proiectul dispune de finanţare din fondul FSE (Fondul Social European) prin programul  PODCA. Implementarea  proiectului se face cu asistenţă tehnică acordată de Banca Mondială.
Activităţile proiectului se referă la :
Sprijin pentru elaborarea şi punerea în aplicare a unei strategii generale, integrate, ce va acoperi toate modurile de transport, în cadrul acestei activităţi fiind inclusă şi consolidarea guvernării corporatiste a companiilor, avand drept ţintă introducerea managementului privat în companiile ministerului
Îmbunătăţirea capacităţii personalului de specialitate al MTI pentru evaluarea procesului de recuperare a costurilor privind infrastructura rutieră şi feroviară, precum şi pentru fundamentarea corespunzătoare a cerinţelor de finanţare a infrastructurii de transport în conformitate cu principiile directivelor europene
Creşterea capacităţii personalului de specialitate al MTI pentru evaluarea eficienţei costurilor proiectelor de investiţii, acest lucru realizandu-se prin analiza comparativă a costurilor unitare ale infrastructurii din Romania cu cele din ţările invecinate, cu aceeaşi structură geografică, dar şi analiza şi revizuirea standardelor de cost pentru domeniul infrastructurii de transport
Sprijin pentru dezvoltarea activităţii Autorităţii Metropolitane de Transport Bucureşti privind coordonarea integrată a transportului urban din Bucureşti şi zonele limitrofe, prin elaborarea primei strategii a acestei autorităţi.

Sursa: mt.ro
Categorie: Știri interne | Adăugat de: cnusi | Tag-uri: calea ferata, infrastructura rutieră şi feroviară, proiect de finantare, cfr, transporturi, MTI
Vizualizări: 452 | Descărcări: | Comentarii: 1 | Rating: 5.0/1
Total comentarii : 0
Adresa stirii în forma HTML
Adresa stirii în forma BB-code
Adresa directa a stirii
Doar utilizatorii înregistraţi pot adăuga comentarii
[ Înregistrare | Logare ]