Principală » Fişiere » Știri interne

DREPT LA REPLICĂ
08-Apr-2012, 8:12:05 PM
Ca urmare a articolului ”Nazare mușcă mâna care l-a hrănit” publicat în ediția de astăzi, 4 aprilie a.c., a ziarului dumneavoastră vă solicităm să publicați următorul drept la replică:
Articolul ”Nazare mușcă mâna care l-a hrănit” poate fi considerat cel mult un pamflet, fără nicio legătură cu activitatea jurnalistică de informare, fapt dovedit și de utilizarea unui pseudonim pentru semnarea articolului. Niciun jurnalist nu își poate asuma un articol realizat prin comentarii tendențioase, răstălmăciri și citate scoase din context.
În interviul acordat pentru Ziarul financiar, ministrul Alexandru Nazare a făcut referire la cauzele pentru care nu s-a reușit atragerea fondurilor europene:
Autorităţile de management au în­ceput să func­ţio­neze în 2007. Acreditarea pentru trans­port a venit în 2009. Nu arunc în spate nimic, spun doar că sunt nişte chestiuni obiective care s-au întâmplat. Fluctuaţia de personal de la Autoritatea de Management a fost de 70%: oameni care au plecat în locuri unde au fost mai bine plătiţi, Ministerul de Finanţe, ANRMAP, Ministerul Dezvoltării. Şi cu toate acestea aţi văzut că în ultimul an am reuşit să creştem rata de absorbţie, să creştem plăţile, gradul de contractare, şi să creştem în primul rând aprobarea acestor proiecte.
În perioada 2007-2009, până la obținerea acreditării Autorității de Management pentru Programul Operațional Sectorial, portofoliul de ministru al transporturilor a fost deținut de Ludovic Orban, membru marcant al PNL.
În ceea ce privește proiectul de asistență tehnică pentru realizarea unui Masterplan în sectorul transporturilor, afirmațiile complete ale ministrului transporturilor au fost următoarele:
"E adevărat, şi am recunoscut încă din primul moment, dacă eficienţa în planificarea şi pregătirea pro­iectelor şi după, în cheltuirea banilor, ar fi fost în acest domeniu al infrastructurii la un nivel ridicat, evident ca ar fi fost rezultate mai mari. Bineînţeles că au fost şi locuri unde s-au risipit banii, pe proiecte care nu erau prioritare. Noi nu am ştiut să prioritizăm. De fapt, lucrul care poate să facă diferenţa, înainte de a căuta locuri unde se risipesc banii, este canalizarea banilor unde trebuie, în funcţie de priorităţi. Este pentru prima oară când acest minister are un Masterplan, când noi facem un program de asistenţă tehnică care să ne arate o strategie de dezvoltare a transporturilor în România pe următorii 10-15-20 de ani, care sunt nevoile de transport în România. În funcţie de acest pro­iect care se termină la finalul anului, înce­putul anului viitor, o să avem o imagine clară unde trebuie să investim. De fapt asta e problema să investim unde trebuie, nu unde vrea un director sau altul sau un politician sau altul, să investim unde România are nevoie şi unde datele de trafic şi perspectivele de dezvoltare a traficului pe care le vedem în masterplan ne arată că e nevoie de respectivele investiţii”.

Cât despre afirmația ”Chiar dacă Alexandru Nazare pune sub semnul întrebării competenţele directorilor şi ale consilierilor fostului ministru Anca Boagiu”, aceasta este contrazisă chiar de citatul preluat în articol din interviul acordat Ziarului financiar:
"Noi am vorbit în ultimii doi ani de zile clar despre Coridorul IV (Nădlac-Sibiu-Bucureşti-Cons­tanţa - n. red.), şi rutier şi feroviar, şi am în­cer­cat să imprimăm acest obiectiv ca prioritate şi nu întâmplător. Poate că unii ar spune că e evident Coridorul IV ca obiectiv numărul 1 al ministerului. Dar nu era foarte clară în trecut această prioritate, deşi acest coridor e practic cel mai important la ora aceasta. Ne-am axat eforturile, cel puţin pe cheltuielile pe care le-am făcut din Fondul de Coeziune, pe Coridorul IV.

Sursa:mt.ro
Categorie: Știri interne | Adăugat de: cnusi | Tag-uri: Боксер / The Boxer 1997 / DVDRip Dr, ministrul, Alexandru Nazare, drept la replică, Politician, management
Vizualizări: 432 | Descărcări: | Rating: 5.0/1
Total comentarii : 0
Adresa stirii în forma HTML
Adresa stirii în forma BB-code
Adresa directa a stirii
Doar utilizatorii înregistraţi pot adăuga comentarii
[ Înregistrare | Logare ]